Știința Miroslava
Înapoi
Marin: Să ne încununăm cu o nouă promovare!
campionat
22.11.2018
Atacantul Alexandru Marin a vorbit despre ultima partidă de pe Stadionul "Uricani" din 2018 și despre obiectivele echipei, dar și cele personale pentru sezonul curent al Ligii a III-a, seria I. "În acest weekend avem o întâlnire grea din toate punctele de vedere întrucât jucăm cu o echipă bună care joacă de mulți ani împreună și se mențin fără probleme în Liga a III-a în partea superioară a clasamentului și mai mereu am avut meciuri dificile cu aceștia. Atmosfera în vestiar este foarte bună, mă bucur că formăm o familie frumoasă, iar rezultatele nu întârzie să apară pentru că doar în acest mod putem să ne ducem la bun sfârșit obiectivele. Avem un parcurs bun, 6 victorii în ultimele 6 partide, cu toate că se putea și mai bine dacă nu aveam "accidentele" de la Dărăbani și de acasă cu Rădăuți. Nu suntem perfecți, se întâmplă și la case mai mari, dar cu toate acestea am trecut peste și ne-am mobilizat mai bine și am tratat fiecare meci cu maximă concentrare și seriozitate. Obiectivul meu este să ajut Știința cât mai mult, să dau cât mai multe goluri, dar cel mai important să luam 3 puncte după fiecare duel, iar la finalul campionatului să ne vedem pe primul loc și să ne încununăm cu o nouă promovare. Va fi foarte greu deoarece ne luptăm cu două echipe de tradiție renăscute, Gloria Buzău și SC Oțelul, însă cu ajutorul suporterilor totul va fi posibil. Fac un apel tuturor celor care iubesc această echipă să vină în număr cât mai mare, să ne susțină la toate jocurile de la început până la fluierul de final și să ne ajute să învingem, iar la final să ne bucurăm împreună pentru un nou succes."

Știința suntem noi!

Distribuie articolul