Știința Miroslava
Înapoi
Ilie Ionuț arbitrează derby-ul etapei 15!
campionat
29.11.2018
Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit în cursul zilei de astăzi brigada ce va conduce cel mai important joc al rundei 15, dintre SC Oțelul Galați și Știința Miroslava din cadrul Ligii a III-a, seria I. Partida va fi arbitrată la centru de Ilie Ionuț din București, ajutat la cele două margini de Iacob Florin și Ionuț Erchian, ambii din Constanța. Observatorii meciului vor fi Zanfirescu Bogdan din Botoșani și Scânteie Daniel din Bacău. Cu 26 de partide la activ în meciurile de Liga a III-a, centralul Ilie va arbitra pentru prima dată trupa din Uricani, în timp ce gazdele de mâine s-au mai întâlnit cu acesta o singură dată, în victoria de pe teren propriu cu CSM Pașcani, scor 3-0, din septembrie 2017. Cei doi asistenți constănțeni mai experimentați, cu peste 50 de meciuri la nivelul Ligii a III-a și peste 40 la nivelul ligii secunde, au mai arbitrat Știința de două ori, tot împreună, în victoria formației noastre de la Liești din aprilie 2015 și în înfrângerea din deplasare cu Metalosport Galați din martie 2016. Pe de altă parte, formația înființată în vara anului 2016 pe locul vechiului club Oțelul Galați nu i-a avut niciodată la linie pe cei doi asistenți. Întâlnirea de mâine și ultimul joc din 2018 de pe Stadionul "Oțelul" va începe la ora 14:00.

Știința suntem noi!

Distribuie articolul