Știința Miroslava
Înapoi
Vă mulțumim, băieți!
transfer
09.07.2019
În această pauză competițională au avut loc mai multe schimbări la clubul de la marginea Uricaniului, atât la nivelul staff-ului administrativ, cât și a celui tehnic. Astfel, dorim să mulțumim cuplului de antrenori Viorel Frunză și Sergiu Jăpălău pentru aportul adus în rezultatele Științei din sezonul anterior a Ligii a III-a, dar și fundașilor Tăcuțanu Dănut și Bucur Sebastian, mijlocașului Botezatu Denis, atacanților Marin Alexandru și Cosmin Nemțanu, pentru anii și momentele frumoase petrecute alături la Miroslava. Mâine de la ora 17:00 va avea loc reunirea lotului la Stadionul "Uricani" urmând ca în perioada imediat următoare să mai fie anunțate și alte schimbări, dar și programul pregătirii noului sezon 2019/2020. Alb-albaștrii noștri vor evolua direct din Faza a II-a a Cupei României 2019/2020, meciul fiind programat pe 14 august, în timp ce campionatul Ligii a III-a va începe cu prima etapă pe 24 august, adversarele urmând a fi stabilite ulterior.

Știința suntem noi!

Distribuie articolul