Știința Miroslava
Înapoi
Al treilea succes în pauza de iarnă
antrenament
27.01.2018
Echipa antrenată de Adrian Kerezsy și Liviu Petrache se prezintă perfect în această perioadă, reușind să se impună în toate amicalele jucate până acum. După 12-2 împotriva celor de la LPS Iași, prin golurile marcate de Viorică și Crișan (câte 3 goluri), Corban și Agrigoroaei (câte 2 goluri), Sandu și Marin, băieții noștri au plecat în cantonament la Târlungeni, unde au obținut 3 victorii din tot atâtea meciuri. În cea de-a doua partidă am învins AFC Hărman cu 1-0, grație golului marcat de Sandu în minutul 20. Al treilea joc a avut o încărcătură specială întrucât Știința a întâlnit fosta contracandidată la promovarea în Liga a II-a, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, formație pe care am învins-o în ultima etapă a sezonului trecut chiar pe terenul din județul Harghita, ceea ce ne-a permis să accedem în liga superioară. Meciul a fost unul echilibrat, însă, așa cum declara și antrenorul Kerezsy, experiența noastră și-a spus cuvântul, scorul de pe tabelă consemnând victoria Miroslavei cu 1-0 după un gol marcat de Țapu cu zece minute înainte de fluierul final. Știința suntem noi!
Distribuie articolul