campionat
08 Octombrie 2014
Ştiinţa Miroslava noul lider al seriei I
Cum în actualul sezon nu se mai joacă play-off şi play-out, ci doar sezon regulat, fiecare victorie împotriva unei contracandidate la promovare devine extrem de importantă în vederea atingerii obiectivului. Asta gândesc şi oficialii noului lider al clasamentului, Ştiinţa Miroslava, care s-a impus prin golurile marcate de Botezatu (’73) şi Tăcuţanu (’90+2), după ce formaţia pregătită de Iosif Susanu deschisese scorul prin Întuneric (’49).
Gazdele au dominat destul de categoric prima repriză, dar au avut ghinionul de a încasa un gol imediat după pauză, elevii lui Cristi Ungureanu, Irinel Ionescu şi Marius Ciutacu alergând apoi după victorie o întreagă repriză secundă.
„Trecerea în fotoliul de lider al ierarhiei ne obligă la multe, deoarece uneori nu este atât de greu să ajungi acolo, cât mai degrabă să te menţii”, a spus Daniel Acatrinei, preşedintele Ştiinţei.
Distribuie articolul