Gloria Buzău vine la Uricani

Alb-albaștrii vor disputa în acest weekend o nouă partidă din campionatul Ligii a III-a, seria I, împotriva ocupantei primei poziții din clasament, Gloria Buzău, meci din cadrul etapei a 20-a.
Cu un parcurs aproape perfect, reușind 16 victorii și două egaluri în cele 18 jocuri disputate până acum, buzoienii vin pe Stadionul "Uricani" din postura de favoriți la promovarea în eșalonul secund, însă acest lucru nu îi va împiedica pe băieții antrenați de Viorel Frunză și Sergiu Japalău să concretizeze prima înfrângere a Gloriei.
Formația noastră este singura care a reușit să "fure" puncte de pe Stadionul "Municipal" din Buzău, reușind un egal 3-3 la ultima fază a meciului, în timp ce SC Oțelul Galați a reușit un scor alb pe teren propriu cu buzoienii în turul campionatului.
În etapa precedentă, roș-albaștrii au zdrobit cu scorul de 5-0 pe SC Oțelul, consolidându-și prima poziție, în timp ce Știința a fost învinsă în deplasare de Ceahlăul Piatra Neamț cu scorul de 3-1.
Meciul de sâmbătă împotriva liderului actual va începe de la ora 15:00 pe Stadionul "Uricani".
Știința suntem noi!
Distribuie articolul