campionat
09 Octombrie 2020
Tineti cele 3 puncte la Uricani!

Trupa antrenata de Cristi Popovici va primi sambata vizita liderului seriei I, Somuz Falticeni. Cu toate ca la inceputul campionatului nimeni nu o vedea principala candidata la promovare, iata ca dupa patru etape acestia au reusit sa isi faca loc pana in varful clasamentului sa isi castige toate meciurile din campionat, 3-2 cu Foresta Suceava, 2-0 cu CSM Pascani, 1-0 cu Sporting Juniorul Vaslui si 2-0 cu Bradu Borca.
Stiinta s-a mai intalnit de 3 ori cu Somuz, in ultimele doua sezoane, baietii nostri reusind sa iasa triumfatori in toate partidele, 2-1 pe Stadionul "Uricani", 0-3 si 0-2 pe Stadionul "Tineretului" din Falticeni. Nu la fel de usor va fi si jocul din acest weekend intrucat adversarii s-au intarit serios si nu mai sunt acelasi lot care terminau campionatul pe locurile 9 sau 11.
Aceste aspecte ar trebui sa ii motiveze si mai tare pe alb-albastri sa produca prima infrangere falticenenilor in editia curenta de campionat. Meciul se anunta a fi unul foarte disputat, miza fiind imensa, insa speram ca vorbele spuse de Unghianu dupa partida cu Ceahlaul sa ramana la fel de valide si dupa acest meci:
"Acasa nu ne poate invinge nimeni".
Derby-ul etapei de pe Stadionul "Uricani" va fi transmis in format LIVETEXT incepand cu ora 15:00 pe site-ul nostru oficial.
Distribuie articolul