Știri
Apără Turiță, vorbeste Turiță

Ne-am concentrat mai bine și am continuat să credem

Meciul disputat la Sânmartin cu Luceafărul Oradea pe o suprafață de joc impecabilă, ce poate rivaliza oricând cu orice teren de fotbal din țară, a reprezentat pentru noi unul dintre cele mai importante jocuri din acest campionat prin prisma faptului că bihorenii sunt o contracandidată de-a noastră pentru evitarea retrogradării și important era să nu pierdem, ceea ce am și reușit. Rezultatul poate fi privit ca o victorie, în contextul în care am evoluat o oră în inferioritate numerică, după ce Alex Marin a primit cartonașul roșu în minutul 33 pentru un presupus atac fără minge, asta după ce, cu un minut mai devreme, Rusu, atacantul orădenilor, specula o indecizie a defensivei noastre și deschidea scorul. În ciuda acestor inconveniente, am strâns rândurile, ne-am mobilizat, ne-am concentrat mai bine și am continuat să credem că putem obține mai mult de la această partidă. În repriza secundă am încercat să căutăm culoarele spre poarta adversă, am reușit să ne impunem jocul, fiecare dintre colegii mei dând dovadă de caracter și spirit de sacrificiu, într-un meci foarte solicitant, atât fizic, cât și mental.

Sunt convins ca ne vom salva fără probleme

Rezultatul dăruirii exemplare avea să aibă efect și pe tabelă. În minutul 72, Alexandru Corban a intrat în posesia mingii, undeva la 35 de metri de poarta adversă, în zonă centrală, a driblat în viteză trei jucători și a trimis sub transversală, bară-gol, fără nici o șansă pentru goalkeeperul advers ieșit în întâmpinare. Orădenii s-au năpustit asupra careului nostru și au reușit să-și creeze numeroase ocazii de gol, însă defensiva noastră a funcționat impecabil, iar pe contraatac puteam da lovitura, Adi Viorică având o bună oportunitate de a marca, atacantul nostru lovindu-se de opoziția portarului advers. Țin să-mi felicit colegii și antrenorii pentru acest punct câștigat și muncit din greu, în condiții extreme, în zece oameni timp de 60 de minute, cu un lot subțire numeric, decimat de accidentări în lanț, după ore bune de mers cu autocarul și cu presiunea rezultatului pe umeri, într-un meci de șase puncte. Mulțumim Lui Dumnezeu pentru punctul câștigat! Am încrederea și convingerea că momentul delicat a fost depășit și că neșansa și ghinionul ce ne-au urmărit în ultimele partide se opresc aici. Privesc cu optimism în față și sunt convins că ne vom salva fără probleme. Am tot dreptul să cred asta, odată ce echipa joacă un fotbal de calitate, plăcut ochiului și care va avea și eficiență prin rezultate. Iar pauza competițională ce va urma va fi un sfetnic bun, ajutându-ne să ne încărcăm bateriile și să abordăm returul în cea mai bună formulă posibilă.

Putem atinge mult mai ușor aceste obiective cu tribuna plină

Dar până atunci avem un examen dificil vineri, cu Ripensia Timișoara, la fel ca și noi, o echipă nou-promovată, într-un un meci pe care trebuie să-l câștigăm cu orice preț pentru a părăsi ultima poziție a clasamentului, una ce nu reflectă valoarea și potențialul nostru. Întâlnim o echipă în derivă, o echipă ce în ultimele 10 etape nu a cunoscut gustul victoriei, însă o echipă omogenă, cu jucători ce activează împreună de multă vreme și care vor veni la Miroslava după puncte. Dacă ne întoarcem în timp, istoria ne prezintă o multiplă campioană a României Interbelice, Ripensia fiind prima echipă românească cu statut profesionist, o echipă ce a dominat fotbalul autohton în anii '30, trecându-și în palmares patru titluri de campioană și trei Cupe ale României, obținând rezultate pe plan european, învingând echipe mari ale vremii, ca AC Milan ori Ferencvaros Budapesta și care a dat țării un fotbalist de legendă, în persoana lui Ștefan Dobay. Nisipul din clepsidră s-a scurs prin timp și Miroslava poate scrie istorie la rândul ei prin prezența în Liga a II-a, cu gândul și speranța la progres și creștere. Putem atinge mult mai ușor aceste obiective cu tribuna plină. Aportul publicului e un aspect ce ne interesează în mod deosebit, mai ales că iubitorii fotbalului ieșean reprezintă un segment de public bun cunoscător al fenomenului, un adevărat "12", oameni cu suflet, ce pot să ne dea acel impuls și entuziasm de care avem nevoie. Îi așteptăm vineri la Stadionul Uricani, să ne netezească drumul spre victorie, iar la final să ne bucurăm împreună de succes, o victorie în acest meci fiind mai mult decât necesară în actuala ecuație. Împreună putem forma o familie, împreună putem ieși la lumină, împreună putem reuși.

Numai împreună! Știința va birui!

Distribuie articolul
Aceeași categorie
interviu
Popovici la Radio Hit
19 Iulie 2020
interviu
Marin: Să ne încununăm cu o nouă promovare!
22 Noiembrie 2018
Evenimente
23 Mai
Aniversare
Joel Bacanamwo împlinește 23 ani
25 Mai
Aniversare
Alexandru Vieru împlinește 40 ani
25 Mai
Aniversare
Gabriel Bordeianu împlinește 21 ani