Central din Sfântu Gheorghe la meciul cu Ceahlăul. Moldoveanu va conduce partida de la Piatra Neamţ

Comisia Centrală a Arbitrilor a afişat, în cursul zilei de astăzi, brigăzile care vor conduce jocurile din acest weekend din Liga a III-a, seria I. Astfel, meciul dintre Ceahlăul Piatra Neamţ şi Ştiinţa Miroslava, pe care băieţii antrenaţi de Cristian Popovici îl vor disputa în deplasare, va fi arbitrat la centru de Moldoveanu Cristian, din judeţul Covasna, ajutat la cele două margini de către Ciuraru Roberto, tot din Covasna, respectiv Tamasi Zoltan, din Harghita.
Centralul Moldoveanu Cristian este un arbitru experimentat, conducând mai multe meciuri la nivelul Ligii a III-a. Alb-albaştrii au disputat nu mai puţin de şase meciuri cu Moldoveanu la centru, acesta fiind rezervă la un meci din Liga a II-a, câştigat de Ştiinţa cu scorul de 2-1, acasă, în faţa celor de la ACS ASU Politehnica Timişoara. Cu el la centru, Miroslava a reuşit să se impună în trei partide.
Meciul de sâmbătă, dintre Ştiinţa Miroslava şi Ceahlăul Piatra Neamţ, va începe la ora 15:00 şi va fi transmis în format LIVETEXT pe site-ul nostru oficial.
Distribuie articolul