Știri
Parteneriat strategic pentru viitor: Antrenorii Centrului de copii si juniori, stagiu de perfecționare la Dinamo București
Centrul de Copii si Juniori a Clubului Sportiv Știința Miroslava continuă procesul de dezvoltare și profesionalizare a sectorului juvenil printr-un nou pas important realizat în cadrul parteneriatului strategic cu FC Dinamo București. În perioada 27 februarie – 1 martie 2026, o delegație numeroasă formată din antrenorii Centrului de Copii și Juniori ai clubului nostru a participat la un workshop metodologic și la un stagiu intensiv de pregătire desfășurat în cadrul academiei dinamoviste, având ca obiectiv perfecționarea metodelor de antrenament și alinierea la standardele moderne de formare a tinerilor fotbaliști. Expertiză la cel mai înalt nivel pentru dezvoltarea academiei Sesiunile de lucru au fost susținute de conducerea academiei clubului din Ștefan cel Mare, prin implicarea directă a specialiștilor: - Florin Drăgan – Directorul Academiei FC Dinamo - Marius Dulca – Managerul Academiei FC Dinamo - Mălin Iordache – Head of Youth Scouting Aceștia au prezentat modelul organizațional și filozofia de dezvoltare aplicată în cadrul academiei dinamoviste, oferind antrenorilor Științei Miroslava acces direct la concepte moderne privind metodologia de pregătire, planificarea procesului de antrenament și identificarea talentelor. Program complet: observație, practică și metodologie Stagiul a debutat vineri, 27 februarie, prin participarea delegației la partida de Liga a III-a dintre Dinamo 2 și Înainte Modelu, disputată pe Stadionul Progresul Spartac, urmată de observarea unei ședințe de antrenament a grupei U16 desfășurate la baza BDI Sport Arena. Ziua de sâmbătă a fost dedicată integral Workshopului Metodologic – Metode de Antrenament pentru Copii și Juniori, unde au fost abordate teme esențiale precum: - conceptul tehnic unitar, - organizarea ofensivă și circulația mingii, - identificarea spațiilor libere, - periodizarea antrenamentelor, - îmbunătățirea metodologiei de pregătire la nivel juvenil. Sesiunile au inclus prezentări teoretice, aplicații practice, schimburi de experiență între antrenori și o întâlnire finală de feedback și concluzii, menită să faciliteze implementarea imediată a conceptelor discutate în activitatea zilnică a academiei. Programul zilei s-a încheiat cu vizionarea meciului amical U18 dintre Dinamo și Arsenal, disputat la BDI Sport Arena. De la terenul de antrenament la Arena Națională Experiența profesională a fost completată duminică, 1 martie, prin asistarea la partida din Superligă dintre Dinamo și FC Argeș Pitești, disputată pe Arena Națională, oferind antrenorilor noștri o perspectivă completă asupra traseului de dezvoltare al jucătorilor, de la academie până la fotbalul de performanță. O delegație unită pentru un proiect de durată Sub coordonarea președintelui clubului, Alexandru Vieru, a coordonatorului Centrului de Copii și Juniori, Dorian Marin, și a managerului Mugurel Ilisei Oancea, delegația Științei Miroslava a fost formată din antrenorii: Liviu Petrache, Andrei Popa, Denis Crețu, Daniel Ștefancu, Gabi Azamfiricăi, Bogdan Iordache, Eduard Savoia, Răzvan Ciuhureanu, Alexandru Filip, Andrei Herghelegiu, Matei Galan și antrenorul cu portarii Cristi Blaga. Investiție continuă în viitorul fotbalului ieșean Participarea la acest stagiu confirmă direcția clară de dezvoltare a Academiei Știința Miroslava, care pune accent pe formarea continuă a antrenorilor și pe implementarea unor standarde moderne de pregătire pentru cei peste 400 de copii și juniori legitimați în cadrul clubului. Prin schimbul de experiență realizat alături de specialiștii academiei dinamoviste, CS Știința Miroslava își consolidează angajamentul de a oferi tinerilor fotbaliști din Iași și din întreaga zonă un parcurs profesionist către performanță și către fotbalul de nivel înalt.
Distribuie articolul
Evenimente
18 Iunie
Aniversare
Dorian Marin împlinește 66 ani
23 Iunie
Aniversare
Gheorghiță Iftimie împlinește 56 ani
23 Iunie
Aniversare
Alexandru Filip împlinește 36 ani